Mai am cate ceva de spus despre Grecia, dar am considerat ca merita un capitol separat. Inca de acasa stabilisem ca trebuie sa dedicam una din zilele noastre de vacanta peninsulei Sithonia, mai bine zis coastei de est a Sithoniei. Asa ca ziua de joi ne trezim devreme, servim micul dejun, ne luam tot ce trebuie pentru plaja si plimbat o zi intreaga cu masina, si plecam. Eu am tinut neaparat sa facem iesirea asta, Sorin cam strambase din nas, si pana la urma s-a dovedit a fi cea mai misto zi din toata vacanta.
Asadar plecam de la hotel si dupa vreo o ora de mers cu masina ochim undeva in departare o plaja mare, lunga si lata. Intram intr-o localitate micuta, si undeva pe partea stanga gasim un drum de acces din pamant, ingust. Mergem cu masina pana dam de nisip, ne instalam pe plaja... si acolo am ramas, vreo doua ore. Am descoperit ca de fapt plaja nu era de capul ei, ci tinea de un complex - Assa Maris - pe care nu-l vazusem initial, fiind bine ascuns dincolo de gard. A fost un moment de relaxare totala, plaja era mare si goala, eram noi si inca vreo cativa turisti cazati la complexul respectiv, dar stateau undeva la mare distanta. In plus, eram foarte incantati ca apa era fara pietre, si mult mai calda decat la noi la hotel, si nici nu batea vant pe plaja. Si nici macar nu intrasem inca pe bratul Sithonia....
Pe la ora 11 ridicam ancora si ne continuam drumul catre bratul Sithonia...
Undeva in drum, inainte de Vourvourou, nu am putut sa nu oprim masina ca sa fotografiem asta:
Oprit, pozat, urcat in masina si continuat drumul. Aveam in lista plajele Karidi, Armenistis si Portokali. Dam la un moment dat de un semn care ne indruma sa iesim din soseaua principala pentru a intra in Vourvourou. Ne conformam si ajungem intr-o localitate micuta, plina de casute si vilute pe stanga si pe dreapta. Multe din ele puteau fi inchiriate. Am trecut si pe langa unul sau doua complexe hoteliere ceva mai mari. Tinem drumul pana cand vedem placuta cu "Karidi". Yupii, am ajuns. Intram pe drumul ingust catre plaja, ne gasim un loc de parcare la umbra paduricii de pini si ne luam umbrele, mingea si geanta de plaja si coboram spre mare. Wow. Incredibil ce impact a avut plaja asta, instantaneu ne-am umplut de fericire. Karidi e o plaja micuta intr-un golf incadrat la capete de niste stanci albe, cu o apa turcoaz, excelenta pentru copiii pentru ca este mica pana foarte departe, iar nisipul este fin aproape ca faina.
Cea mai buna apa pentru balaceala copiilor asta a fost. Daca nu era mingea sau alergatul si stropitul cu apa, era cules de iarba de mare uscata pentru mancarea jucariilor. Plaja fiind mica era destul de aglomerata, dar apa compensa din plin lipsa spatiului pe nisip. Am uitat si de foame, desi era o rulota in parcare unde se vindeau hamburgheri si bere, parca nici pana acolo nu ne-am indurat sa plecam de pe plaja.
Pana la urma am decis ca mai trebuie sa si mergem, mai aveam locuri de vazut. Asa ca am plecat cu parere de rau de la Karidi si ne-am continuat drumul pe bratul Sithonia spre sud. Pe drum am mai ochit niste locuri pentru plaja, unele cu indicatoare, altele fara. Chiar cand se pregatea Sorin sa propuna sa ne intoarcem la hotel, intrucat era destul de tarziu, aproape ora 4, nu mancase nimeni de pranz si era foarte cald, vedem de sus de pe drum o plaja mare, alba si stralucitoare. Gata, mergem aici sa vedem cum e si dupa aia ne intoarcem, plaja Portokali o lasam pe alta data. Ne apare si indicatorul pentru Armenistis, caci asta era. Mergem pe drumul ce cobora din soseaua principala, la un moment dat parea ca se termina intr-o parcare. In dreapta era intrarea in camping, cu poarta si ghereta de informatii. Sorin lasa masina acolo si o luam pe jos pe langa gardul campingului, catre plaja. O idee nu prea buna, intrucat pe drumuletul acela puteau circula masini, deci am fi putut sa intram si noi tot asa. Data viitoare vom sti.
Si ajungem aici:
De la un capat la altul al plajei mai putin in portiunea de acces dinspre camping, acolo unde se termina nisipul si incepea padurea de pini erau instalate rulote. Am zis pe loc: aici venim la anul. In departare se vedea muntele Athos, in spate o padure umbroasa care adapostea un cartier de rulote si corturi, iar plaja este din granule albe variind intre marimea unui bob de mazare si cea a unui bob de orez. Apa se adanceste destul de repede de la mal, deci pentru copii doar cu colacul se facea balaceala, sau doar pe margine.
Nisipul... chestiile alea mici si tepoase din poza din dreapta sunt de dimensiunea unghiei de la degetul mic, pentru referinta...
Am intalnit aici o familie de romani care stateau chiar in camping, cu cortul. Ne-am interesat si noi de conditii, posibilitati de masa, preturi, ca sa stim la anul cum vom proceda. Nu ne-am hotarat daca inchiriem o rulota, sau mergem si punem cortul.
Inca mai trebuie sa vedem ce optiuni pentru aprovizionare avem acolo, deoarece campingul nu este in localitate, si pana la cel mai apropiat supermarket cred ca sunt cel putin 10 km. Exista acolo si restaurant(e), magazine, baruri, dar din cate am inteles de la romanii cu care am vorbit, sunt destul de piperate la pret. Pentru cazarea la rulota insa pretul mi s-a parut rezonabil, dar am un feeling ca e destul de greu sa prinzi un loc, pentru ca nu stiu cat de multe din ele sunt ale campingului si cate sunt ale turistilor. Ne spunea baiatul de la receptie ca grecii isi planteaza rulota acolo toata vara ca sa aiba locul asigurat, si ei vin doar in weekenduri. La plecare am luat un pliant cu ofertele lor. Armenistis a fost ultima din plajele pe care le-am vizitat, mai era si Portokali pe lista, dar deja se facuse tarziu si aveam un drum lung inapoi pana la hotel....
Pestera este la 50 de kilometri de Serres si 20 de Drama, si ca sa ajungi la ea trebuie sa te abati de la drumul principal catre Serres pe un drum ce urca pe dealuri. Ajungem la pestera, ne cumparam bilete si intram cu un grup destul de mare de greci. Desi citisem initial pe net de la altii care au vizitat pestera ca ghizii de acolo sunt cam acri, cam nervosi si cam grabiti, tipa care ne-a condus a fost destul de ok. Doar ca nu prea le rupea cu engleza. Nu conteaza. Ce nu mi-a placut, si aici e minusul pe care il dau si la Alistrati, si la Petralona, este ca sunt interzise fotografiatul si filmatul. Nici macar contra cost nu poti. Nu stiu ce motive ar putea sa invoce si nici nu vroiam sa ma enervez intreband. Motivul invocat de obicei este conservarea pesterii, sa nu deranjezi populatia de lilieci, caldura si lumina de la blitz care cauzeaza dezechilibre in flora pesterii... ok, dar de ce nu se poate fara blitz? Oricum pozele cu blitzul in pestera ies seci si urate, si nu reiese din ele culoarea si lumina. Fara poze. Dar... rules are meant to be broken, deci ne-am tinut si noi dupa grupul de greci asa mai pe la urma, ca nu ne interesa sa ascultam ce explica ghida in greaca si nici nu vroiam sa fim in zona ei de acoperire vizuala.
Pestera este o bijuterie, este asemanatoare cu pestera Ursilor de la noi, doar ca mult mai bogata in formatiuni, mai spectaculoasa si ceva mai mare. Stalactite, stalagmite, coloane, excentrite, draperii, macaroane, bazine... multe si la tot pasul. Nu e loc unde sa te uiti si sa nu gasesti ceva frumos sau interesant. Cum sa plec de acolo fara poze? Turul a durat cam o ora, si ne-a prins foarte bine o plimbare de o ora la 20 de grade Celsius, dupa cateva ore cu masina sub soarele Greciei.
